Acest articol este preluat de la trezirealarealitate.ro
Cânepa românească are un conţinut foarte scăzut în substanţă halucinogenă
Fără nici un sprijin din partea autorităților, cânepa a devenit o ”cenușăreasă” a agriculturii românești, pusă la zid, din ignoranță, din cauza asimilării plantei tehnice cu cânepa indiană, din care se obține cannabisul. O femeie originară din Sălaj luptă de mai mulți ani să le deschidă românilor ochii cu privire la potențialul extraordinar, neexploatat însă, pe care îl are cânepa românească.
Este vorba despre Leontina Prodan, un designer timișean care a înființat în gospodăria casei părintești din Gâlgău Almașului o cultură de cânepă. Cadrul oferit de bătrâna casă și de ograda cultivată cu cânepă va găzdui, în 6 august, prima ediție a ”Zilei Cânepei”, un eveniment care își propune să transmită mesajul: ”Cânepa românească nu este drog, este bogăție neexploatată”.
”Îl aștept la Gâlgău Almașului, la Ziua Cânepei, pe Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, pe specialiști din domeniu din Cluj. Va fi aici și Alina Varadi, cea care a construit la Cluj o casă terapeutică. Trupa Ad Hoc și-a anunțat, de asemenea, participarea. Vreau să-i invit și pe cei de la Poliție – Crimă Organizată, Direcția Agricolă, Prefectură, să înțeleagă cu toții că, după cum tot spun, cânepa românească nu este drog!”, spune Leontina Prodan.
Istoria declinului unei industrii
Până în 1989, România ocupa locul I în Europa la cultura inului şi a cânepei şi locul IV în lume. Se cultivau aproximativ 75.000 de hectare de in şi 49.000 de hectare de cânepă. În directă legătură cu aceste culturi, nu exista, practic, județ în care să nu existe cel puțin o topitorie de in și cânepă și măcar o fabrică integrată de fibre. Astăzi, toate acestea au dispărut, deși fibrele naturale sunt în trend. Le importăm, însă, de la alții.
Potrivit Leontinei Prodan, în această situație s-a ajuns și pentru că, imediat după Revoluție, statul român nu a susținut deloc cultura plantelor tehnice, cu atât mai puțin după intrarea în UE. Cânepa este ocolită și pentru că este asociată, din ignoranță, cu cânepa indiană, din care se obține hașișul.
„Substanţa halucinogenă din cannabis indica, tetrahidrocannabinolul, este în proporţie cuprinsă între 5 şi 20 la sută. În cannabis textila, cea pe care o cultivăm noi, acest conţinut de substanţă halucinogenă ajunge la ce mult 0.01 – 0,02 la sută. Singurul efect pe care îl provoacă această cânepă românească este diareea! Toate spectacolele din presă pe această temă nu sunt altceva decât… spectacole”, spune ea.
Cânepa românească are zeci de întrebuințări
Chiar dacă este mai cunoscută întrebuințarea ei în obținerea fibrelor textile, cânepa are o mulțime de alte posibilități de valorificare. Frunzele sunt folosite în medicina naturistă, din semințe se face ulei care conţine acizi graşi omega 6 şi omega 3 în raportul 3:1, considerat esenţial pentru organism, iar partea lemnoasă a plantei, numită puzderie (popular „pozderii”), are o putere calorică de trei ori mai mare decât lemnul şi poate fi folosită în construcții și chiar şi în zootehnie (absoarbe mirosul de urină iar apoi, împreună cu gunoiul de grajd, formează compostul perfect pentru ciuperci).
Trăim pe un pământ al făgăduinței, cu toate formele de relief, unde sorele este blând, iar apa vine din cer fără ca noi să facem ceva. Aici trăiesc cele mai sănătoase plante, fără a avea nevoie de tratamente speciale. Cu ele poate fi hrănită populația întregului continent și poate chiar mai bine de atât. Tu ce scuza ai pentru a te preface că trăiești în zona arctică sau în deșert?
De ce mănânci ceva conservat când ai mâncare proaspăta aproape tot timpul anului?
De ce mănânci fructe și legume aduse de la mii de km distanță, când tu ai la câțiva pași de tine cele mai bune surse de vitamine, minerale si enzime, fără pesticide, fungicide și fertilizatori?
De ce mănânci ceea ce alții produc în laborator, deoarece nu au sol fertile și nici climă favorabilă, când tu ai produse naturale, de la plante cu rădăcinile adânc înfipte în sol și frunzele întinse spre înaltul cerului și mângâiate de razele blânde ale soarelui?
De ce sacrifici animale și le mănânci precum eschimoșii tot timpul anului, iar perioada de post pentru tine reprezintă un chin, o suferință dulce alinată de produse artificiale? Aici ai și alte opțiuni!
De ce mănânci produse lactate de parcă ai fi pe înaltul munților, lipsit tot timpul anului de orice alta posibilitate?
De ce, de ce, de ce…???
Numai cine nu caută nu găsește o soluție. Scuze pot fi găsite ușor, însă scuzele nu te vor ajuta să realizezi ceea ce dorești. Nimic măreț nu se poate realiza fără sacrificii. În general, cei care le fac frecvent nu se vaită și nu se laudă cu asta. Invidioșii văd doar rezultatele.
Majoritatea fructelor și legumelor trec prin mai multe mâini înainte de a ajunge în piețe. De multe ori mărfurile sunt amestecate și revândute. Astfel se pierde controlul calității acestora.
În lungul lanț trofic mai mult au de câștigat cei care desfășoară activități comerciale decât producătorul însuși.
Deși legumele sunt ieftine au valori nutriționale mari și sunt benefice sănătății noastre. Cu toate acestea sunt neglijate de consumatori în favoarea produselor de origine animală. Dacă bunicii noștri aveau parte de carne doar la sărbători, având o alimentație preponderent vegetală, acum lucrurile stau exact invers, din nefericire.
Prețul rușinos de mic al fructelor și legumelor autohtone în comparație cu celelalte produse alimentare, interesul redus pentru acestea, lipsa de cunoștințe în domeniul agricol ale cumpărătorilor, înființarea lanțurilor de magazine cu standarde și acționariat străin a condus la nevoia producătorilor autohtoni de a căuta soluții în vederea maximizării profitului lor. O parte din pierderi au fost acoperite de utilizarea în exces a insecticidelor, fungicidelor, pesticidelor… O altă parte a fost acoperită de realizarea de noi soiuri mai rezistente și mai frumoase. De asemenea, introducerea fertilizării chimice în exces a crescut producția, dar nu și calitatea produselor. Treptat soiurile vechi, cu valori nutriționale și calități terapeutice de excepție, au dispărut. Cumpărătorii sunt complici la acest genocid alături de producători, pentru că au cumpărat și continuă să cumpere pentru aspect și mai puțin pentru gust și miros. Dacă ei ar fi cerut produse de calitate această transformare masivă nu s-ar fi putut realiza. Acum este din ce în ce mai greu să găsești produse de calitate, astfel devine dificil să le mai poți compara.
Uneori producătorii au norocul de a vinde cantități mari intermediarilor, bucurându-se că au economisit timp prețios și se pot ocupa de următoarele recolte. Intermediarul vinde la piețele angro scoțând un profit frumușel într-un timp scurt. De aici intervine comerciantul din piață, care numai producător nu este și care își „completează” cu ce i se pare că „va merge bine piața”. Apoi apari tu, orășeanul cu bani, șobolanul de birou, consumatorul naiv, care nu știe de unde provine produsul și nici nu știe la ce riscuri se expune. De multe ori este mai sănătos să mănânci o costiță decât o salată inundată cu cine știe ce substanțe toxice.
Totul pleacă de la educaţie! Educaţia trebuie făcută încă din primul an, acasă! Fiţi buni! Puterea exemplului este inimaginabilă.
Dragi prieteni, hai să fim cumpărători inteligenți și să promovăm puținele produse autohtone de calitate care ne-au mai rămas.
Alegeți înțelept!
Tu ne-ai învățat cum se taie porcul ca sa nu sufere, cum se fac cârnații fără carne, doar din șorici si E-uri, pâinea cu mult aer, laptele fără gust si miros că, dacă-l bei cu ochii închiși, zici că-i apă.
Tu ne-ai învățat cum se face smântâna cu 12% grăsime. Restul ce-o fi?
Probabil lapte închegat cu cheag ca să nu fie acră si asta explică de ce când o pui in ciorba fierbinte, in loc sa se împrăștie, se coagulează. Nu mai găsești smântână care bătută să devina frișcă. Păi da, acum există frișcă artificială ca spuma de ras.
Tu ne-ai învățat cum se face untul fără miros, cu 25% grăsime (restul ce o fi, săpun?)
Tu ne-ai învățat ca brânza țăranului fiind făcută in condiții neigienice, e toxică, iar a ta e sănătoasă pentru că conține fibre vegetale (ce or fi căutând acolo?) N-are nici miros, nici gust. E ca o cretă udă.
Iți mulțumim că ne aduci mere care nu se strică luni de zile, oricât de lovite ar fi. Ale țăranului au viermi, ale tale nu. Oare de ce? Nu cumva nu sunt mere, ci otrăvuri?
Iți mulțumim că ne-ai învățat țăranii cum se fac roșiile frumoase, fără gust si care scârțâie-n dinți.
Tu ne-ai învățat ca zahărul din sucuri se poate înlocui cu aspartam, un cancerigen mai ales pentru creierul copiilor.
Si câte si mai câte nu ne-ai învățat!
Iți mulțumim
Preluat: www.alternativenews.ro
Principala problemă a statului român, evaziunea fiscală, de fapt o viziune, din start, greșită asupra problemelor societății actuale.
Înainte de a continua vă invit să citiți și articolul bunului nostru concetățean din județul Brașov. Foarte important este filmul:
Din cauza unor presiuni ale statelor cu traditie in viticultura, in mod special a fermierilor francezi, care au remarcat ca in ultimii ani au fost afectati de o criza de supraproductie si considera ca le-au fost astfel foarte mult diminuate veniturile din cauza concurentei cu tarile nou venite pe piata din Uniunea Europeana, se doreste impunerea unei directive europene ce prevede distrugerea voluntara a viilor de pe cateva sute de mii de hectare din anumite tari printre care si Romania.
De acest lucru s-a mai vorbit si in anul 2008 cand s-a dorit distrugerea a peste 175.000 de hectare de vie. Cu alte cuvinte este o strategie smechereasca prin care fermierii francezi si alti fermieri europeni cu traditie veche in domeniul viticulturii sa scape de noii concurenti si sa nu-i lase sa intre pe piata uniunii.
Cu alte cuvinte ei subventioneaza distrugerea viilor autohtone ale noilor veniti din motive total „altruiste” : acelea de a fi singurii producatori de vin si a avea practic un monopol pe piata europeana.
Romania are peste 150 de soiuri de vita de vie unice in intreaga lume, vechi de pana la 8000 de ani, aromate, cu miresme fermecatoare, dulci, incomparabile cu vinurile amare vestice, pline de substante toxice si pesticide. O astfel de masura este un pericol in primul rand pentru biodiversitatea soiurilor de vita de vie, riscand sa dispara niste soiuri unice in lume.
De altfel in Romania au evoluat cateva soiuri de vita de vie deosebit de rezistente la boli si la daunatori si care nu necesita absolut deloc tratamente chimice sau pesticide. Romanii nu stiu sa-si valorifice in schimb aceste soiuri de vin deosebite, dar dupa cum se vede nici nu vor fi lasati sa afle cum sa faca in curand acest lucru, pentru ca „piata libera” europeana le va impune sa-si distruga singuri viile. Ce fel de piata libera e asta care iti impune sa-ti distrugi mijloacele proprii de productie?
Este unul dintre exemplele cele mai parsive pe care UE le impune acolo unde gaseste coruptie si politicieni „ascultatori” si tradatori de neam si de tara. Aceleasi directive au incercat cei de la UE sa le bage pe gat si vecinilor unguri si bulgari dar acolo nu le-a mers atat de usor ca la noi in Romania. Altii mai stiu si sa refuze cand vad ca unele decizii sunt de-a dreptul imbecile.
Devine din ce in ce mai clar ca o Europa unita si in care toate tarile sa fie tratate cu principii egale este foarte departe de adevar. De fapt nesimtitul de Sarkozi a si recunoscut ca nu pot fi toate tarile tratate egal, ci unele sunt mai „egale” decat celelalte, daca se poate spune asa. Cu alte cuvinte unele tari mai puternice din UE (si aici ne referim la Germania si Franta) vor sa fie „jupanii” care vor imparti ca intr-un sistem feudal privilegiile si responsabilitatile pentru celelalte tari dupa simpatii si reguli stiute doar de ei.
Asteptam cu nerabdare sa vedem cu ce alta nesimtire ne mai poate surprinde aceasta UE dupa ce ne-a provocat in ultimii ani cateva socuri deosebit de puternice. Dupa cate observam or sa vrea sa ne distrugem intr-o zi pana si usile de la intrare in propriile case, motivand ca le ingreuneaza accesul atunci cand vin sa ne mai fure cate ceva.
Surse:
1) http://goo.gl/KX8xyr
2) http://www.roportal.ro/stiri/ue-ne-cere-sa-reducem-suprafetele-cultivate-cu-vita-de-vie-386188.htm
3) http://www.roportal.ro/stiri/fonduri-europene-pentru-restructurarea-sectorului-viticol-1098204.htm
4) http://www.administratie.ro/articol.php?id=13742&cmd=print
5) http://www.capital.ro/download?id=3132
6) http://www.ziaruldevrancea.ro/feed/actualitatea/13290-viticultura-pusa-la-zid-de-normele-europene.txt
7) http://www.business24.ro/guvern/reforma/reforme-in-industria-europeana-a-vinului-548915
Preluat: http://us24.ro
Faptul că România este ţara extremelor o ştiam demult. De când suntem mici, unii chiar din vremea comunistă – cei care am fost mici în acele vremuri. Problema noastră, a românilor, este că deşi tot aşteptăm să ne fie mai bine, zilnic ne dăm seama că drumul pe care am luat-o este cel greşit.
Cei care ne arată că suntem pe drumul prost, nu cel pe care circulăm zilnic şi pe care ne rupem maşina, ci chiar cel care ar trebui să ne ducă spre un viitor mai bun, mai prosper, mai normal, ni-l arată chiar instituţiile statului. Acele instituţii care pun popriri pe „averea” bătrânilor vânzători de frunze de pătrunjel, dar nu sunt în stare să recupereze banii de la marii evazionişti, de la rromii care îşi fac palate sau de la lăutari. Da, despre ANAF vorbim aici…
Iar prin acest articol nu cerem ca cineva să fie în asentimentul nostru, ci credem că noi trebuie să fim, cu toţii, în asentiment cu Adrian P., ginerele unei bătrânici de 83 de ani, din Arad, care riscă să îşi piardă averea pentru că a sădit, a crescut, a recoltat şi apoi a vândut câteva frunze de pătrunjel.
Mai jos puteţi vedea scrisoarea senzaţională scrisă de Adrian P. pe Facebook, scrisoare adresată celor de la ANAF:
Adrian P.: „Cea mai tare isprava a ANAF!!! (Am încercat să postez şi scanarea dar nu mi-a reuşit). Soacră-mea are 83 de ani şi vinde sporadic frunze de pătrunjel la piaţă. Azi i-a venit înştiintare de la ANAF, ca i s-au poprit conturile din banca, titluri mobile, disponibilitatile banesti prezente si viitoare, bunurile mobile necorporale, etc, pentru … ia ghiciti! Impozit pe frunzele de patrunjel! Faptul ca o impoziteaza nu e anormal, dar poate in tara asta a inchizitorilor pentru batrani si pentru neputinciosi, era mai normal sa ii trimiteti intai o instiintare de plata si abia apoi sa-i puneti poprire pe conturi. Pe de alta parte, din cate stiu eu, in activitatile economice, in Romania se datoreaza impozit pe profit. Pai cine a calculat cheltuiala cu samanta, cu apa, cu curentul electric, cu munca remunerata a sapatorului gradinii si cine a calculat si in ce baza, valoarea unei legaturi de patrunjel, vested, la sfarsitul unei lungi zile de stat in soare? Ca in balanta de venituri si cheltuieli, din venitul realizat se scad cheltuielile amintite si se impoziteaza profitul.”
Preluat: www.businessmagazin.ro
Ați citit știrea aia, despre scandalul apei, pe site-ul Academia Cațavencu? Mai țineți minte că încă din titlu vă avertizam că scandalul „va izbucni sau nu”? Ei bine, n-a izbucnit. Cumva, presa n-a considerat un fapt important că branduri celebre de apă, vândute în rețele de retail la fel de celebre, conțin germeni în concentrații de sute de ori mai mari decât cea normală. De ce? Pentru că bani și din cauză la bani. Retailerii au bugete mari de reclamă. Și producătorii de ape potabile au bani de dat. Iar presa are de luat că, pe praful ăsta, știrea e să prinzi un client de publicitate. Numai interesul public n-are bani să-și susțină drepturile. Iar publicul habar n-are pe ce dă banii și de ce se îmbolnăvește.
Care-i faza cu apa din magazine?
Cam 9 lei la metrul cub de apă. Atât plătește redevență un producător de apă minerală, de izvor sau de masă. Nici doi bani pe bidonul de doi litri. Bidonul sau butelia PET cum i se spune, costă mult mai mult, cam 30 de bani. Poate părea paradoxal, dar cel mai mic cost pe care îl are un astfel de producător este fix cu materia primă, adică apa. De ce plătim noi 2,5 lei pe același bidon? Teoretic, plătim pentru ambalaj, etichetă, energia folosită în stațiile de pompare și pe liniile de îmbuteliere, transport, depozitare, salarii, tva, impozit pe profit, profit…
În realitate, plătim foarte mult. Producătorul își asigură o marjă de profit rezonabilă chiar de la prețul de 1,5 lei pe bidonul de doi litri. De la prețul ăsta încolo e doar prostie din partea noastră. Cumpărăm apa mecanic, fără să ne uităm la bidon, fără să citim pe etichetă cine e producătorul, care e sursa de apă și ce fel de apă cumpărăm.
Care-i faza cu apele minerale?
Evident, contează și marketingul. Mă impresionezi când îmi comunici că apa ta minerală este „cea mai premiată internațional”. Dar n-ar fi mișto și să spui că, din cauza conținutului mare de minerale, apa ta nu e recomandată hipertensivilor? Sigur, te poți lăuda și că apa ta are cel mai mic conținut de nitriți. Dar spune, nene, și cât poluezi pentru că ai decis să vinzi la recipient de sticlă nereturnabil, și fiecare restaurant umple un tomberon doar cu cioburile tale…
În materie de apă, preferatul meu este brandul care a cheltuit în fiecare an câteva sute de mii de euro pe o campanie în care anunţă că donează organizației Salvați Copiii un ban pentru fiecare sticlă de apă cumpărată. Un milion de sticle, un milion de bani, adică zece mii de lei, adică 2.500 de euro. Punem pariu că s-a cheltuit mai mult pe campanie decât pe donaţie?
Îmi cer scuze că m-am luat de Biborțeni, Aqua Carpatica și Dorna. Dar am zis să începem cu cei mari, ca să continuăm relaxați cu cei mijlocii. Adică, producătorii de apă de izvor.
Care-i faza cu apele de izvor?
Spring Water. Sună bine, tu? Duci bidonul la gură și te vezi pe un vârf de munte, cu un șerpaș din Bolintin lângă tine, bând o apă rece și pură care iese dintre două stânci. Stropii din jur fac un frumos curcubeu în lumina soarelui iar tu simți cum prinzi puteri, ca Făt-Frumos când bea apă vie.
Pe naiba. În mod normal, apa aia de izvor trebuie captată în bazine sterile, acoperite, și monitorizată pe o perioadă de câteva sezoane. Sigur că provine din subteran, dar e important unde o captezi. Acolo unde iese din pământ sau la zece kilometri în aval, după ce se pișă toți cerbii în ea și locatarii vilelor montane și-au direcționat fosele septice spre ea? Trebuie să fie pură microbiologic, trebuie să se îmbutelieze la sursă fără să fie nevoie de un tratament chimic de potabilizare.
Apele de izvor au cel mai parșiv marketing. Legea interzice să le atribui efecte benefice sănătăţii, dar nu interzice să le vinzi sub un brand de tip „apa minunilor” sau “puterea izvoarelor”. Și prostul de tine pune botul în magazine când citește așa ceva, iar dacă mai sunt și doi brazi pe etichetă, iei cu baxul.
În Europa, nu te joci cu termenul „apă de izvor”. Este strict definit şi reglementat și de aceea, acolo reprezintă doar 10-20% din comerţul cu apă îmbuteliată, nu ca la noi, 50-60%. Iar în SUA, apele de izvor sunt incluse în categoria „alte ape”.
Marea șmecherie cu apele de izvor este că nu sunt incluse ca resurse minerale nici în Legea Minelor (cum ar fi normal), nici în Legea Apelor. Din această cauză, apa de izvor nu este nici monitorizată şi nici accizată corect. Iar marja de profit este uriașă, când vinzi la preț de apă minerală și nu plătești cât producătorul ei.
Care-i faza cu apa de masă?
La mare preț, în ultimii ani, au ajuns apele de masă. Ceva ce afară se vinde pe nici doi bani, la noi are preț, etichetă, campanii de marketing. 90% din mărcile proprii de apă ale supermarketurilor și hipermarketuri sunt ape de masă. Nu-i nici apă minerală, nici apă de izvor, ceea ce înseamnă că ea poate proveni de oriunde. Legea română e atât de tâmpită încât un producător de apă de masă nu trebuie să menționeze pe etichetă nici sursa apei, nici cum a tratat-o înainte de îmbuteliere. Poți oricând să faci apă de masă în bucătăria ta de bloc, din Colentina, cu apa de la baie. Sigur, o să fie greu să cari baxurile de apă cu liftul, dar oportunitatea rămâne o oportunitate, poate descoperi că ești bun la apă… Poți să faci apă de masă și cu apă din Marea Neagră, dacă ai cu ce s-o desalinizezi înainte. Bine, nu e obligatoriu. Unii producători de apă de masă chiar adaugă sare sau (dacă au pile la o firmă de deszăpezire) clorură de calciu sau de magneziu. Mare vrăjeală, scrii pe etichetă „cu adaos de săruri minerale” și aia e, zici că-i Borsec! Nici de bidon nu te intreabă nimeni, asta deși există șase tipuri de plastic folosit la pet-uri, fiecare cu o toxicitate specifică și care permite anumite procese chimice (nici unul bun) în apa din bidon.
Cum devine periculoasă apa din hipermarket?
Trecem peste faptul că apa din bidonul cumpărat de tine poate proveni dintr-un râu de munte plin de leșuri de câini și de pisici, sau că e plină de căcații ce curg din canalizările unei întregi stațiuni montane. Hai, că a supus omul bidonul de apă la ozmoză, după îmbuteliere, și apa e bună. Dar dacă transporți bidoanele alea în TIR-uri fără controlul temperaturii, apa tinde să se umple de viermi. Se întâmplă și dacă baxurile stau în soare, în parcarea din spate a hipermarketului. Pentru a preveni necazurile, producătorii încearcă să vândă apa de izvor și apa de masă cât mai aproape de fabrică. Și să vezi chestie, unii ca Lidl, Carrefour, Cora sau Kaufland o vor și în județe îndepărtate unde au magazine. Cum procedezi? Cari un TIR cu apă de doar 20.000 de lei de-a latul țării, plătind 1.500 de euro? Nu, că nu merită. Mai bine faci o fabrică în centrul țării, care produce brandul X, și una în Ardeal care produce brandul Y, și în ambele fabrici produci ambele branduri. Nu contează că e ilegal, dacă te prind cu bidoanele de Y în fabrica X spui că acolo doar le depozitai. Și aia e. Dai în ele cât merge. Mânjești pe toată lumea, de la DSP la DSV, mânjești și achizitorul retailerului și dai in ele, să iasă banu’.
De-aia brandul X de apă n-are același gust, dacă-l cumperi de la Galați și de la Cluj. Pentru o marjă de profit imensă, care asigură, când e nevoie, și liniște din partea presei.
Apa, o resursă de care ne batem joc cu talent
Academia Cațavencu a publicat, luni, 14 martie, un articol despre niște probleme grave de calitate descoperite de ANPC la niște branduri de apă. Până joi, nici o altă redacție din România n-a cerut ANPC informații suplimentare pe acest caz, care se transformă, dintr-un atac la sănătatea publică într-o preafrumoasă omerta. Nu e vreo surpriză, România are 2.000 de surse de ape minerale, bune-bune, unele de-a dreptul miraculoase, și cea mai neaplicată legislație din Europa. Știați că fiecare Direcție de Sănătate Publică judeţeană trebuie să comunice din oficiu calitatea apei potabile de la robinet. Că producătorii de apă potabilă distribuită prin sistem public trebuie să asigure accesul populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse? Să permită inspecţia de către reprezentanţii populaţiei la orice oră acceptabilă? Că datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plată pentru populaţie? Că nu s-a făcut, la fiecare trei ani, un raport serios privind calitatea apelor? Că lista de ape potabile îmbuteliate de pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice este incompletă?
În final, doar un pont: știi cum poți verifica dacă apa pe care o bei e bună? Verifică dacă se vinde la export. Avem o bogată tradiție în exportul de apă, dar europenii nu acceptă orice rahat. Și eu cred sincer că orice nu este suficient de bun pentru o Direcție de Sănătate Publică din Germania nu este bun nici pentru fiica mea.
Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 4 (1203) – 21 martie-3 aprilie 2016
Preluat: www.academiacatavencu.info
O Cooperativă Agricolă de Producție nedesființată după Revoluție învârte milioane de euro. Tractoriștii au lefuri de peste 2.000 de euro în sezon.
Sursa: www.evz.ro
