Monthly ArchiveJune 2016

ANAF a blocat conturile unei bătrâne de 83 de ani care vinde pătrunjel

Faptul că România este ţara extremelor o ştiam demult. De când suntem mici, unii chiar din vremea comunistă – cei care am fost mici în acele vremuri. Problema noastră, a românilor, este că deşi tot aşteptăm să ne fie mai bine, zilnic ne dăm seama că drumul pe care am luat-o este cel greşit.

Cei care ne arată că suntem pe drumul prost, nu cel pe care circulăm zilnic şi pe care ne rupem maşina, ci chiar cel care ar trebui să ne ducă spre un viitor mai bun, mai prosper, mai normal, ni-l arată chiar instituţiile statului. Acele instituţii care pun popriri pe „averea” bătrânilor vânzători de frunze de pătrunjel, dar nu sunt în stare să recupereze banii de la marii evazionişti, de la rromii care îşi fac palate sau de la lăutari. Da, despre ANAF vorbim aici…

Iar prin acest articol nu cerem ca cineva să fie în asentimentul nostru, ci credem că noi trebuie să fim, cu toţii, în asentiment cu Adrian P., ginerele unei bătrânici de 83 de ani, din Arad, care riscă să îşi piardă averea pentru că a sădit, a crescut, a recoltat şi apoi a vândut câteva frunze de pătrunjel.

Mai jos puteţi vedea scrisoarea senzaţională scrisă de Adrian P. pe Facebook, scrisoare adresată celor de la ANAF:

Adrian P.: „Cea mai tare isprava a ANAF!!! (Am încercat să postez şi scanarea dar nu mi-a reuşit). Soacră-mea are 83 de ani şi vinde sporadic frunze de pătrunjel la piaţă. Azi i-a venit înştiintare de la ANAF, ca i s-au poprit conturile din banca, titluri mobile, disponibilitatile banesti prezente si viitoare, bunurile mobile necorporale, etc, pentru … ia ghiciti! Impozit pe frunzele de patrunjel! Faptul ca o impoziteaza nu e anormal, dar poate in tara asta a inchizitorilor pentru batrani si pentru neputinciosi, era mai normal sa ii trimiteti intai o instiintare de plata si abia apoi sa-i puneti poprire pe conturi. Pe de alta parte, din cate stiu eu, in activitatile economice, in Romania se datoreaza impozit pe profit. Pai cine a calculat cheltuiala cu samanta, cu apa, cu curentul electric, cu munca remunerata a sapatorului gradinii si cine a calculat si in ce baza, valoarea unei legaturi de patrunjel, vested, la sfarsitul unei lungi zile de stat in soare? Ca in balanta de venituri si cheltuieli, din venitul realizat se scad cheltuielile amintite si se impoziteaza profitul.”

Preluat: www.businessmagazin.ro

Ești 70% apă. Nu fi și 70% prost

Ați citit știrea aia, despre scandalul apei, pe site-ul Academia Cațavencu? Mai țineți minte că încă din titlu vă avertizam că scandalul „va izbucni sau nu”? Ei bine, n-a izbucnit. Cumva, presa n-a considerat un fapt important că branduri celebre de apă, vândute în rețele de retail la fel de celebre, conțin germeni în concentrații de sute de ori mai mari decât cea normală. De ce? Pentru că bani și din cauză la bani. Retailerii au bugete mari de reclamă. Și producătorii de ape potabile au bani de dat. Iar presa are de luat că, pe praful ăsta, știrea e să prinzi un client de publicitate. Numai interesul public n-are bani să-și susțină drepturile. Iar publicul habar n-are pe ce dă banii și de ce se îmbolnăvește.

Care-i faza cu apa din magazine?

Cam 9 lei la metrul cub de apă. Atât plătește redevență un producător de apă minerală, de izvor sau de masă. Nici doi bani pe bidonul de doi litri. Bidonul sau butelia PET cum i se spune, costă mult mai mult, cam 30 de bani. Poate părea paradoxal, dar cel mai mic cost pe care îl are un astfel de producător este fix cu materia primă, adică apa. De ce plătim noi 2,5 lei pe același bidon? Teoretic, plătim pentru ambalaj, etichetă, energia folosită în stațiile de pompare și pe liniile de îmbuteliere, transport, depozitare, salarii, tva, impozit pe profit, profit…

În realitate, plătim foarte mult. Producătorul își asigură o marjă de profit rezonabilă chiar de la prețul de 1,5 lei pe bidonul de doi litri. De la prețul ăsta încolo e doar prostie din partea noastră. Cumpărăm apa mecanic, fără să ne uităm la bidon, fără să citim pe etichetă cine e producătorul, care e sursa de apă și ce fel de apă cumpărăm.

Care-i faza cu apele minerale?

Evident, contează și marketingul. Mă impresionezi când îmi comunici că apa ta minerală este „cea mai premiată internațional”. Dar n-ar fi mișto și să spui că, din cauza conținutului mare de minerale, apa ta nu e recomandată hipertensivilor? Sigur, te poți lăuda și că apa ta are cel mai mic conținut de nitriți. Dar spune, nene, și cât poluezi pentru că ai decis să vinzi la recipient de sticlă nereturnabil, și fiecare restaurant umple un tomberon doar cu cioburile tale…

În materie de apă, preferatul meu este brandul care a cheltuit în fiecare an câteva sute de mii de euro pe o campanie în care anunţă că donează organizației Salvați Copiii un ban pentru fiecare sticlă de apă cumpărată. Un milion de sticle, un milion de bani, adică zece mii de lei, adică 2.500 de euro. Punem pariu că s-a cheltuit mai mult pe campanie decât pe donaţie?

Îmi cer scuze că m-am luat de Biborțeni, Aqua Carpatica și Dorna. Dar am zis să începem cu cei mari, ca să continuăm relaxați cu cei mijlocii. Adică, producătorii de apă de izvor.

Care-i faza cu apele de izvor?

Spring Water. Sună bine, tu? Duci bidonul la gură și te vezi pe un vârf de munte, cu un șerpaș din Bolintin lângă tine, bând o apă rece și pură care iese dintre două stânci. Stropii din jur fac un frumos curcubeu în lumina soarelui iar tu simți cum prinzi puteri, ca Făt-Frumos când bea apă vie.

Pe naiba. În mod normal, apa aia de izvor trebuie captată în bazine sterile, acoperite, și monitorizată pe o perioadă de câteva sezoane. Sigur că provine din subteran, dar e important unde o captezi. Acolo unde iese din pământ sau la zece kilometri în aval, după ce se pișă toți cerbii în ea și locatarii vilelor montane și-au direcționat fosele septice spre ea? Trebuie să fie pură microbiologic, trebuie să se îmbutelieze la sursă fără să fie nevoie de un tratament chimic de potabilizare.

Apele de izvor au cel mai parșiv marketing. Legea interzice să le atribui efecte benefice sănătăţii, dar nu interzice să le vinzi sub un brand de tip „apa minunilor” sau “puterea izvoarelor”. Și prostul de tine pune botul în magazine când citește așa ceva, iar dacă mai sunt și doi brazi pe etichetă, iei cu baxul.

În Europa, nu te joci cu termenul „apă de izvor”. Este strict definit şi reglementat și de aceea, acolo reprezintă doar 10-20% din comerţul cu apă îmbuteliată, nu ca la noi, 50-60%. Iar în SUA, apele de izvor sunt incluse în categoria „alte ape”.

Marea șmecherie cu apele de izvor este că nu sunt incluse ca resurse minerale nici în Legea Minelor (cum ar fi normal), nici în Legea Apelor. Din această cauză, apa de izvor nu este nici monitorizată şi nici accizată corect. Iar marja de profit este uriașă, când vinzi la preț de apă minerală și nu plătești cât producătorul ei.

Care-i faza cu apa de masă?

La mare preț, în ultimii ani, au ajuns apele de masă. Ceva ce afară se vinde pe nici doi bani, la noi are preț, etichetă, campanii de marketing. 90% din mărcile proprii de apă ale supermarketurilor și hipermarketuri sunt ape de masă. Nu-i nici apă minerală, nici apă de izvor, ceea ce înseamnă că ea poate proveni de oriunde. Legea română e atât de tâmpită încât un producător de apă de masă nu trebuie să menționeze pe etichetă nici sursa apei, nici cum a tratat-o înainte de îmbuteliere. Poți oricând să faci apă de masă în bucătăria ta de bloc, din Colentina, cu apa de la baie. Sigur, o să fie greu să cari baxurile de apă cu liftul, dar oportunitatea rămâne o oportunitate, poate descoperi că ești bun la apă… Poți să faci apă de masă și cu apă din Marea Neagră, dacă ai cu ce s-o desalinizezi înainte. Bine, nu e obligatoriu. Unii producători de apă de masă chiar adaugă sare sau (dacă au pile la o firmă de deszăpezire) clorură de calciu sau de magneziu. Mare vrăjeală, scrii pe etichetă „cu adaos de săruri minerale” și aia e, zici că-i Borsec! Nici de bidon nu te intreabă nimeni, asta deși există șase tipuri de plastic folosit la pet-uri, fiecare cu o toxicitate specifică și care permite anumite procese chimice (nici unul bun) în apa din bidon.

Cum devine periculoasă apa din hipermarket?

Trecem peste faptul că apa din bidonul cumpărat de tine poate proveni dintr-un râu de munte plin de leșuri de câini și de pisici, sau că e plină de căcații ce curg din canalizările unei întregi stațiuni montane. Hai, că a supus omul bidonul de apă la ozmoză, după îmbuteliere, și apa e bună. Dar dacă transporți bidoanele alea în TIR-uri fără controlul temperaturii, apa tinde să se umple de viermi. Se întâmplă și dacă baxurile stau în soare, în parcarea din spate a hipermarketului. Pentru a preveni necazurile, producătorii încearcă să vândă apa de izvor și apa de masă cât mai aproape de fabrică. Și să vezi chestie, unii ca Lidl, Carrefour, Cora sau Kaufland o vor și în județe îndepărtate unde au magazine. Cum procedezi? Cari un TIR cu apă de doar 20.000 de lei de-a latul țării, plătind 1.500 de euro? Nu, că nu merită. Mai bine faci o fabrică în centrul țării, care produce brandul X, și una în Ardeal care produce brandul Y, și în ambele fabrici produci ambele branduri. Nu contează că e ilegal, dacă te prind cu bidoanele de Y în fabrica X spui că acolo doar le depozitai. Și aia e. Dai în ele cât merge. Mânjești pe toată lumea, de la DSP la DSV, mânjești și achizitorul retailerului și dai in ele, să iasă banu’.

De-aia brandul X de apă n-are același gust, dacă-l cumperi de la Galați și de la Cluj. Pentru o marjă de profit imensă, care asigură, când e nevoie, și liniște din partea presei.

Apa, o resursă de care ne batem joc cu talent

Academia Cațavencu a publicat, luni, 14 martie, un articol despre niște probleme grave de calitate descoperite de ANPC la niște branduri de apă. Până joi, nici o altă redacție din România n-a cerut ANPC informații suplimentare pe acest caz, care se transformă, dintr-un atac la sănătatea publică într-o preafrumoasă omerta. Nu e vreo surpriză, România are 2.000 de surse de ape minerale, bune-bune, unele de-a dreptul miraculoase, și cea mai neaplicată legislație din Europa. Știați că fiecare Direcție de Sănătate Publică judeţeană trebuie să comunice din oficiu calitatea apei potabile de la robinet. Că producătorii de apă potabilă distribuită prin sistem public trebuie să asigure accesul populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse? Să permită inspecţia de către reprezentanţii populaţiei la orice oră acceptabilă? Că datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plată pentru populaţie? Că nu s-a făcut, la fiecare trei ani, un raport serios privind calitatea apelor? Că lista de ape potabile îmbuteliate de pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice este incompletă?

În final, doar un pont: știi cum poți verifica dacă apa pe care o bei e bună? Verifică dacă se vinde la export. Avem o bogată tradiție în exportul de apă, dar europenii nu acceptă orice rahat. Și eu cred sincer că orice nu este suficient de bun pentru o Direcție de Sănătate Publică din Germania nu este bun nici pentru fiica mea.

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 4 (1203) – 21 martie-3 aprilie 2016

Preluat: www.academiacatavencu.info

CAP-ul de la Curtici

O Cooperativă Agricolă de Producție nedesființată după Revoluție învârte milioane de euro. Tractoriștii au lefuri de peste 2.000 de euro în sezon.

Sursa: www.evz.ro

Liber la cultivarea de cânepă în gospodării

Cânepa va putea fi cultivată în România, în gospodării, pe suprafeţe de până la 1.500 de metri pătraţi, potrivit unui proiect al Ministerului Agriculturii. Măsura vine pentru a sprijini cultivarea acestei plante care aducea venituri importante României, odinioară al treilea producător din lume.

Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, va fi permisă „cultivarea plantelor de cânepă Canabis sativa L, subspecia sativa în vederea producerii de tulpini, sămânţă, în cercetarea agricolă ori pentru producerea de sămânţă certificată, numai cu autorizarea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti”.

Totodată, va fi permisă cultivarea plantelor de mac Papaver somniferum L, pentru obținerea de semințe folosite în scop alimentar, numai cu autorizarea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti.

Culturile de cânepă vor fi monitorizate pe tot parcursul perioadei de vegetație.

„Culturile de plante de cânepă Canabis sativa L, subspecia sativa cu suprafața maximă de 15,00 ari pot fi înființate în grădinile familiale, pe teren amplasat în intravilan, producția rezultată fiind utilizată exclusiv pentru uz propriu, gospodăresc și tradițional, prin declararea pe propria răspundere a suprafeței, producției estimată și realizată aferente fiecărei părți componente a plantei, respectiv tulpină, frunze, inflorescențe, fructe, semințe cât și a produselor obținute în urma prelucrării”, se arată în proiect.

Ministerul Sănătăţii va aduna, analiza şi comunica Agenţiei Naţionale Antidrog, toate datele statistice pe care le deţin în legătură cu activităţile de cultivare, sitauţia suprafeţelor pentru care s-au eliberat autorizații de cultivare, precum și suprafețele rămase în cultură și producțiile obținute după recoltare.

Cultivarea de cânepă, o problemă de urgenţă

Motivele pentru care această iniţiativă legislativă este promovată ca ordonanţă de urgenţă:

  • neadoptarea măsurilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență are ca efect discriminarea producătorilor agricoli care vor să cultive cânepă pentru consum propriu
  • țesătura de cânepă românească este recunoscută în lume drept ”fibra de aur a României”
  • cererea crescândă din țară și din străinătate pentru producția de cânepă industrială

Nepromovarea prezentului act normativ în regim de urgență va avea ca efect:

  • imposibilitatea asigurării unor venituri membrilor gospodăriilor din spațiul rural, acesta fiind o sursă foarte importantă de venit;
  • imposibilitatea continuării tradițiilor și obiceiurilor românești: țesături, broderii, împletituri, covoare dar și organizarea de șezători în comunitatea satului;
  • neîncadrarea în termenul de eliberare a autorizației pentru cultivare, respectiv data limită de 10 mai 2016, precum și încadrarea în termenul de depunere a cererilor de plată și implicit pierderea sumelor pentru susținerea fermierilor români, poate avea consecințe nefavorabile atât pe plan economic cât și social prin pierderea subvențiilor acordate fermierilor;
  • neîncadrarea în perioada optimă de semănat a culturii conform tehnologiei de cultivare.

Publicat de Digi24.ro pe data de 21.04.2016

Ce amestec bem în loc de lapte?

Bei și nu știi ce bei. Adică… tu crezi că bei sau dai copilului lapte, îl hrănești pentru că vrei să crească sănătos și, când colo, în cană lichidul alb e un amestec sofisticat, cu ingrediente care mai de care…

În sfârșit, aflăm ce bem în loc de LAPTE! Analizele de laborator comandate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) au scos la iveală faptul că piaţa românească de lapte are grave probleme… care, al rândul lor, pot crea mari neplăceri consumatorilor.

Mai exact, 45% din laptele trimis la laborator pentru analize a fost găsit neconform. Sare, untură de porc, seu, uleiuri vegetale, aditivi, făină, lapte praf , toate se găsesc din plin în laptele din comerţ, după cum anunță evz.ro.

Conform datelor puse la dispoziţie de ANPC, în cadrul unui control naţional privind laptele de consum s-a depistat că 80% dintre produsele controlate nu respectă normele legale – au conţinut greşit, eticheta este eronată, depozitarea improprie etc.

Aproape toate metodele de falsificare descoperite pleacă de la folosirea apei tratată cu aditivi şi cu alte substanţe. “Din zece litri de lapte, dacă se adaugă unul de apă se obţin 11 litri de produs care vor fi vânduţi, deci un profit mai mare. La cantităţi de câteva tone, profitul scos cu apă este foarte mare. Prin urmare, e greu de rezistat tentaţiei de a scoate un ban în plus”, precizează Cristina Parfene, inginer în domeniul industriei de procesare a lactatelor.

Seu, untură de porc, adaos de amidon

Așa cum susțin specialiștii, alte substanţe care se adaugă sunt untură de porc, uleiuri vegetale şi seu. Pentru stabilizarea grăsimii adăugate în lapte se introduc şi emulgatori. Această metodă se foloseşte pentru a se ascunde diluarea accentuată a produsului cu apă.”Laptele contrafăcut astfel poate fi depistat când grăsimea nelactată se separă sub anumite forme, iar mirosul şi gustul sunt ale grăsimii adăugate”, dezvăluie inginerul în domeniul industriei de procesare a lactatelor.

Pentru a masca diluarea sau smântânirea se mai foloseşte sare, adaos de amidon (făină de grâu sau alte materii). Acestea au rolul de a corecta densitatea. Laptele falsificat cu făină se poate verifica cu o picătură de tinctura de iod. Dacă apare o pată albastră, laptele nu e autentic.”Diluarea este realizată atât de marii procesatori, care pot ascunde mai uşor aceste falsuri cu ajutorul echipamentelor moderne, cât şi de micii fermieri când îşi vând lapte direct la populaţie sau la marii procesatori”, ne mai explică specialistul, titrează SibiuNews.

“Orice produs falsificat nu este bun pentru sănătate”

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie, avertizează că laptele contrafăcut este o problemă pentru sănătate.”Orice substanţă care în mod normal nu se află într-un produs natural nu ne face bine. Nici sarea, nici aditivii sau alte substanţe nu sunt benefice. Apar dureri de stomac, se produce hipertensiune arterială şi multe alte probleme care pe termen lung pot deveni grave”.

Conform studiilor realizate de Instiutul Naţional de Statistică, fiecare român consumă în medie puţin peste şase litri de lapte în fiecare lună, 200 de ml pe zi.

Preluat: NapocaNews

Prima tara din lume pe care se experimenteaza fungicidul cancerigen INITIUM

Pesticid netestat suficient, folosit în agricultura românească

Initium nu a fost testat în România (VIDEO) (spre deosebire de varianta oficiala expusa de ministrul Agriculturii in materialul video de mai sus). Halucinanta siguranta cu care Klaus Fabritius, cercetator la Institutul care a aprobat folosirea Intiumului, afirma ca nu are efecte nocive, in conditiile in care se bazeaza DOAR pe testele facute de PRODUCATORUL german, direct interesat!

Din câte ţări sunt pe planetă, doar România se grăbeşte să folosească o substanţă nouă, foarte toxică, pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi, ceapă, cât şi pentru plantaţiile de viţă de vie. Aceasta, numită INITIUM, sporeşte până la 65% riscul de cancer de colon. BASF, un consorţiu german de produse chimice, a dezvăluit că România este prima ţară din întreaga lume care a autorizat produsul său Initium. Compania susţine că „produsul fungicid va ajuta viticultorii să treacă mai repede la o producţie de înaltă calitate“. Dacă înaltă calitate înseamnă otrăvirea populaţiei, atunci afirmaţia este adevărată…

De asemenea, purtătorul de cuvânt al companiei a afirmat că în afară de produsul Initium pentru struguri, care va fi disponibil în România începând din 2010, sub numele de Enervin, s-a acordat de asemenea autorizaţie pentru Zampro, un produs Initium pe bază de fungicid pentru culturile de cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Adică exact legumele de bază în alimentaţie... Compania pretinde că„ambele produse au fost testate pe larg în teren şi au demonstrat selectivitate ridicată şi eficacitate împotriva unor dăunători“. Sperăm că nu se referă la ceva „dăunători umani“ despre care Noua Ordine Mondială consideră că suprapopulează planeta!

Roland Ringel, şef Proiectului de Dezvoltare al Global Initium, a declarat cu un cinism incredibil: „Din cauza profilului foarte favorabil de mediu al Initium, produsele au fost autorizate într-un timp record de patru ani. Şi, de fapt, produsele Initium au nu numai un grad ridicat de compatibilitate cu mediul, dar ele sunt, de asemenea, foarte uşor de utilizat – se dizolvă rapid şi în apă, economisind astfel timp“.

Michael Hess, şef al Crop Protection pentru Europa Centrală, a declarat şi el, cu un cinism specific tuturor managerilor de la marile companii transnaţionale de produse chimice: fermierii români doresc să concureze cu succes pe piaţa europeană. Din acest motiv, există un mare interes în domeniul tehnologiilor inovatoare. Produsele noastre foarte eficiente şi ecologice de protecţie a culturilor vor permite viticultorilor şi fermierilor să producă randamente ridicate şi culturi sănătoase cu niveluri de reziduuri minime, în conformitate cu reglementările UE.“

Produsele Initium vor completa portofoliul alături de alţi compuşi, cum ar fi recent lansatul Cabrio Top, un multi-fungicid anti-îmbolnăvire pentru struguri. După Enervin, se afirmă propagandistic despre Cabrio Top că este de aşteptat să devină „o forţă propulsoare în materie de protecţie a plantelor pentru viţa de vie în România“. Despre ce „propulsie“ şi „protecţie“ poate fi vorba, dacă strugurii vor fi pur şi simplu otrăviţi precum mărul din povestea Albă ca Zăpada, nu ştim. Să fim, oare, propulsaţi mai rapid spre lumea de dincolo? Se aşteaptă ca produsele Initiumsă fie înregistrate în Ţările de Jos şi în Marea Britanie în prima jumătate a anului 2010, şi alte ţări europene vor urma.

Începând cu 31 decembrie 2009, România este membră a Comisiei Codex Alimentarius. Acest lucru a stârnit multe discuţii contradictorii, mai ales din cauză că în acest an, conform Codexului, ţara noastră este obligată să folosească experimental un produs nou al companiei germane BASF, un fungicid care conţine o substanţă chimică extrem de toxică, numit INITIUM, care va fi utilizat în culturile de viţă de vie, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă.

Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti, ne informează că un gram de INITIUM care este introdus în organism are nevoie de un an pentru a fi eliminat. Dacă îngurgitarea acestui produs se face zilnic, atunci el nu va mai putea fi eliminat niciodată din organism. Gheorghe Mencinicopschi merge până acolo încât spune că pentru a putea să-ţi faci seara un ceai de tei va trebui să iei reţetă de la medicul de familie, deoarece din toate produsele naturiste existente acum pe piaţă nu vor mai rămâne decât foarte puţine. (…)

INITIUM este un produs toxic

Numele provizoriu al produsului INITIUM este ametoctradin. Acesta este un fungicid din clasa Pyrimidylamine/Triazolopyrimidine extraordinar de puternic, a cărui structură chimică o puteţi consulta.

Produsul este toxic pentru organismul uman, este carcinogen, reproductiv şi dezvoltă toxicitate, neurotoxicitate, şi toxicitate acută.

Faptul că nu s-au făcut publice date concrete cu privire la efectele acestei substanţe asupra organismului uman, aşa cum ar fi fost normal să existe în orice raport de cercetare şi evaluare, este foarte îngrijorător. Dar în felul acesta nimeni nu poate fi făcut responsabil de efectele grave care ar putea să apară mai târziu la oameni în urma consumării alimentelor care au fost injectate cu INITIUM.

Este foarte dubios faptul că raportul de evaluare pe care se bazează concluziile Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), NU fusese analizat în mod independent şi de alţi cercetători – aşa cum o cer normele – la momentul la care aceştia au tras concluziile şi au dat recomandarea. Acest lucru este menţionat chiar în raportul respectiv:

Deoarece raportul de evaluare nu a fost încă analizat şi de alţi cercetători, concluziile la care s-a ajuns în urma rezultatelor obţinute trebuie să fie considerate provizorii şi vor putea fi reconsiderate o dată cu finalizarea rapoartelor suplimentare, conform Directivei 91/414/EEC.

Deci, din datele oficiale existente la ora actuală nu reiese decât că există această substanţă şi că ea va fi testată în România. În rest, trebuie să-i credem pe cuvânt pe cei de la EFSA că substanţa este inofensivă pentru organismul uman. Dar nu există dovezi clare pentru aceasta.

Modalitatea extrem de facilă şi totodată criminală prin care s-au făcut aceste recomandări, pentru introducerea acestei substanţe în circuitul alimentar fără existenţa unor studii şi evaluări riguroase prealabile, este la fel de „ştiinţifică“ precum vaccinarea oamenilor cu un vaccin netestat. Un vaccin îl mai poţi refuza… încă. Dar cum te fereşti de astfel de experimente criminale, în condiţiile în care legea cu privire la utilizarea acestei substanţe nu impune avertizarea consumatorilor(…)

România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură produse pe bază de INITIUM, furnizate de compania germană BASF şi care vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Pentru publicul larg se spune că „beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata de obţinere a recoltei.“

Conform cercetătorilor care combat Codex Alimentarius, folosirea produselor cu INITIUM sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă, care intra rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. Aşa cum INITIUM ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce şi la mărirea tumorilor maligne.

Codex Alimentarius – frontul alimentar al războiul împotriva populaţiei. Cazul O.M.G.-urilor

Presa Ortodoxa nr. 6

„Controlaţi hrana şi veţi controla populaţia”.

(Henry Kissinger)

Aproape întreaga istorie politică şi socială a Occidentului, de la Renaştere până în zilele noastre, s-a desfăşurat sub semnul aşa-zisei emancipări a omului de orice constrângere. Iată că acum, când nu mai există nici una dintre „opreliştile” vechii societăţi, hulită pentru aşa-zisa ei rigurozitate şi încorsetare, aceeaşi exponenţi ai liberalizării vin să ne impună, „spre binele nostru”, o limitare a libertăţii ce ajunge până la anularea ei. Astfel, organisme internaţionale de tipul O.N.U., UNESCO, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Mondială a Sănătăţii etc., sub pretextul unor „scopuri nobile” – pacea şi dreptatea universală, justiţia socială, combaterea epidemiilor, a sărăciei, războaielor – ne somează să urmăm o serie de reguli şi standarde universale de comportament care nu fac altceva decât să suspende atât libertatea statelor naţionale, cât şi libertatea personală a oamenilor.

Ni se spune că, pentru o mai mare siguranţă personală şi pentru combaterea terorismului, va trebui să acceptăm să fim urmăriţi permanent prin intermediul cipului biometric. Refuzul nu este îngăduit. De asemenea, pentru asigurarea sănătăţii, ni se impune vaccinarea obligatorie; faptul că vaccinul se dovedeşte adesea ineficace sau chiar ne poate îmbolnăvi grav ori omorî nu poate fi un motiv îndeajuns de serios pentru a ne da dreptul de a refuza această asistenţă medicală obligatorie. Aceste două măsuri nu puteau însă asigura complet individul de „manifestarea nocivă a propriei libertăţi”. A mai fost născocit, aşadar, un nou „drept obligatoriu” pentru întreaga populaţie a lumii. Este vorba de „libertatea” de a consuma produse modificate genetic, despre care numai cercetătorii marginali îşi îngăduie să afirme că sunt nocive pentru sănătatea umană şi, pe termen lung, pot îmbolnăvi grav populaţia.

Ne vom îngădui să abordăm, începând cu acest număr, un front mai puţin cunoscut opiniei publice de la noi: cel al normelor, standardelor şi regulilor de producere şi comercializare a alimentaţiei – adică al codului de reguli şi standarde cunoscut sub numele de Codex Alimentarius, precum şi al directivelor europene care introduc, printr-un adevărat dictat al Comisiei Europene, prevederile şi scopurile urmărite de Codex.

Controlul producţiei şi comercializării alimentelor

Ce este Codex Alimentarius? Un organism internaţional, creat în 1963 sub egida O.N.U., a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură. Formal, scopul său este de a stabili acele reguli, standarde alimentare şi coduri de practică ce se referă la producerea, siguranţa şi igiena alimentelor, precum şi condiţiile comercializării lor. Tot formal, aceste reguli sunt adoptate de o serie de comitete şi organizaţii, pe baza unor studii ştiinţifice. În realitate, deciziile sunt luate în spatele uşilor închise, iar „studiile ştiinţifice” sunt realizate de marile companii internaţionale care deţin poziţii de oligopol şi vor să îşi impună agenda pe plan mondial.

Treptele impunerii organismelor modificate genetic

Un exemplu concret privind modul în care se realizează funcţia pan-reglementării împotriva populaţiei este cazul organismelor modificate genetic (sau, pe scurt, O.M.G.). O.M.G. sunt alimente ce provin din organisme al căror ADN e modificat prin inginerie genetică. Soia, porumbul, zahărul, orezul şi grâul sunt doar câteva plante clasice asupra cărora s-a intervenit genetic.Faptul că sunt modificate genetic pune probleme nu numai etice, ci şi medicale. Numeroase studii ştiinţifice au arătat efectele adverse ale alimentelor provenite din O.M.G., zonele de risc fiind toxicitatea lor, producerea de alergii, slăbirea imunităţii, infertilitatea, precum şi afectarea metabolismului şi chiar a condiţiei genetice (date preluate de la Academia Americană de Medicină Naturistă) .

Dar, mai întâi, să facem un mic excurs asupra scurtei şi recentei istorii a impunerii pe piaţă a O.M.G.

  1. S.U.A., calul troian al industriei O.M.G.

O.M.G. au început să intre pe piaţă începând cu anii 1990, mai ales în S.U.A. De altfel, este extrem de grăitor felul în care ele s-au impus pe piaţa americană. S-a descoperit că decizia legalizării comerţului cu O.M.G. s-a luat după o rundă de întâlniri secrete între preşedintele de atunci, George Bush Sr., şi şefii companiei Monsanto, cel mai mare producător de O.M.G. din lume. În mod şocant, executivul american a impus comercializarea O.M.G.-urilor fără să solicite realizarea vreunui test asupra riscurilor de sănătate ale produselor, asupra siguranţei lor şi, de asemenea, fără să ceară menţionarea pe eticheta produselor a faptului că alimentele sunt modificate genetic! Doctrina ce stă la baza unei astfel de practici se numeşte a „echivalării substanţiale”, ceea ce înseamnă că, practic, O.M.G. sunt considerate în Statele Unite identice cu cele naturale – de aici reiese că nu au nevoie de teste şi nici de etichetare specială. Drept urmare, cetăţenii americani nu pot şti dacă ceea ce consumă este natural sau modificat genetic. Această doctrină a fost urmată de toţi preşedinţii americani, inclusiv de Barack Obama, ducând la proliferarea afacerilor cu O.M.G. ale giganţilor Monsanto, Dow Chemicals şi DuPont (potrivit Global Research, 2009).

Pe lângă dezvoltarea agresivă din interiorul S.U.A., industria O.M.G. a profitat de poziţia super-puterii mondiale pentru a îşi impune interesele în întreaga lume – evident, sub masca „comerţului liber” şi a „ajutorului umanitar”. Astfel, sub pretextul „ajutorului umanitar”, industria O.M.G. din S.U.A. a găsit o piaţă de desfacere în ţările sărace ale lumii prin intermediul „Programului Alimentar Mondial” al O.N.U. Cu alte cuvinte, surplusul producţiei de organisme modificate genetic, care nu mai putea fi comercializat în S.U.A., a fost cumpărat de O.N.U. pentru a fi trimis în ţările africane. O adevărată tragedie a rezultat în momentul în care una din aceste ţări, Zambia, a refuzat să mai primească porumb modificat genetic, marca Monsanto, de la O.N.U. Drept pedeapsă, „programul de ajutorare” a încetat şi ţara s-a afundat într-o foamete cumplită! După doi ani de foamete (2003-2004), oficialii Zambiei s-au văzut nevoiţi să cedeze şantajului O.N.U./S.U.A., acceptând „ajutorul” reprezentat de alimentele modificate genetic (cf. wikipedia.org).

Sub masca comerţului liber, industria O.M.G. a determinat S.U.A. să conteste, pe lângă Organizaţia Mondială a Comerţului, interdicţiile pe care ţările din Europa (a nu fi confundate cu instituţiile Uniunii Europene!) le-au aplicat comerţului cu O.M.G. Într-adevăr, dacă opinia publică americană pare a fi una complet manipulată asupra naturii şi efectelor O.M.G. (în S.U.A., după cum am văzut, O.M.G. se comercializează fără o atenţionare pe etichetă asupra naturii produsului), în ţările europene s-a întâlnit o rezistenţă nebănuită la industria modificărilor genetice, poate şi datorită curentelor ecologiste, naturiste şi orientate către culturile tradiţionale sau medicina alternativă.

În orice caz, în Austria, Franţa, Luxemburg, Germania, Grecia şi chiar şi Ungaria au existat interdicţii aplicate cultivării şi comercializării O.M.G. aplicate de oficialii guvernelor naţionale. Nici în celelalte ţări cultivarea O.M.G. şi comerţul cu ele nu au înregistrat un progres semnificativ. Din păcate, excepţie de la acest scepticism european face tocmai ţara noastră. La sfârşitul lunii mai 2009, legislativul român a votat, cu o largă majoritate, legalizarea cultivării şi introducerii pe piaţă a organismelor modificate genetic. Nu a existat, ca de obicei, nicio dezbatere publică, nicio avertizare, măcar similară cu cele existente în celelalte ţări europene asupra efectelor dăunătoare ale O.M.G.

Oficialii americani cumpăraţi de industria O.M.G. au protestat agresiv faţă de interdicţiile puse de ţările europene. Robert Zoelick, actualul şef al Băncii Mondiale şi, pe atunci (2003), reprezentantul S.U.A. la Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.) a afirmat că ţările europene sunt „imorale” datorită interdicţiilor aplicate O.M.G., dând un exemplu negativ ţărilor sărace confruntate cu foametea… E mai moral, pentru Zoelick şi alţi lideri mondiali, să şantajeze ţările sărace pentru a primi organismele lor modificate genetic. „Represaliile” S.U.A. faţă de ţările europene s-au manifestat printr-o plângere depusă împotriva lor la Organizaţia Mondială a Comerţului. În decizia O.M.C. s-a declarat că interdicţiile practicate de ţările europene sunt incorecte, iar statele care le practică sunt supuse amenzilor (imense, de cele mai multe ori) (cf .wikipedia.org).

Ce trebuie reţinut din toată această poveste este decizia O.M.C. Cum am precizat anterior, Codex Alimentarius este standardul de referinţă la care se raportează OMC în confictele de tip comercial. Ori conflictul între S.U.A. şi ţările europene este comercial şi se referă la produse de tip alimentar.

În concluzie, Codexul reprezintă o pârghie instituţională de justificare a unor măsuri punitive faţă de ţările care îndrăznesc să interzică produsele alimentare modificate genetic.

  1. Cazul european

Care este situaţia în Uniunea Europeană? Este oare refuzul guvernelor naţionale de a comercializa şi cultiva O.M.G. sprijinit de Comisia Europeană? Să vedem ce spun faptele.

Comisia Europeană a încercat, în mod repetat, să determine statele naţionale să renunţe la restricţiile puse asupra O.M.G.. Atât în anul 2006, când O.M.C. a luat decizia în favoarea S.U.A., cât şi în mai 2009, oficialii europeni au căutat să înlăture stavila pusă de guvernele naţionale în calea O.M.G. Interdicţiile nu pot fi ridicate decât dacă se obţine un vot favorabil din partea reprezentanţilor guvernelor naţionale (în Consiliul de Miniştri), ceea ce C.E. nu a obţinut, cu toate presiunile făcute. Cel mai recent caz este al Germaniei, care a refuzat să acorde dreptul de folosire pe teritoriul său a seminţelor de porumb modificate genetic, creaţie a aceluiaşi gigant Monstanto.Majoritatea deciziilor de interdicţie au survenit în urma demonstraţiilor fermierilor şi a asociaţiilor ce militează pentru hrană naturală, şi au fost luate de miniştrii agriculturii sau ai mediiului din respectivele state naţionale. Elitele mondiale nu au stat nici ele cu mâinile în sân, cum vom vedea în continuare…

Octombrie 2008, Marea Britanie. Publicaţia The Independent on Sunday intră în posesia unor documente explozive care arată că liderii statelor europene, împreună cu cei ai Comisiei Europene, organizau întâlniri secrete în care se discuta modalitatea de urgentare a implementării culturilor de O.M.G. în Europa şi de „docilizare” a opiniei publice europene, mult prea reţinută faţă de produsele modificate genetic.

Documentele relatau discuţiile şi concluziile a două serii de întâlniri avute de însuşi J. M. Barroso (preşedintele Comisiei Europene), Gordon Brown (primul ministru al Marii Britanii) şi trimişii altor 27 ţări europene, dintre care nu lipseau apropiaţi ai preşedintelui francez Nicolas Sarkozy şi ai cancelarului german Angela Merkel. Participanţii la întrunirile secrete cereau, de asemenea, giganţilor industriali implicaţi în producţia de alimente modificate genetic – dintre care cei mai însemnaţi sunt cei de la Monsanto –, să depună un efort mărit pentru contracararea campaniilor duse de ecologişti şi naturişti.

De asemenea, J. M. Barroso le-a cerut şefilor de cabinet din ţările membre să impună miniştrilor de agricultură şi mediu aprobarea culturilor de O.M.G. În ceea ce priveşte opinia publică, „docilizarea” ei era prevăzută să se realizeze printr-o propagandă care să pună accent pe „înaltele standarde practicate de legislaţia europeană în materie de O.M.G.”. Cu alte cuvinte, instituţiile europene sunt folosite careper normativ absolut, opinia publică fiind îndemnată să creadă pe cuvânt Bruxelles-ul atunci când acesta afirmă că un aliment modificat genetic nu este dăunător pentru sănătate.

Dar care este rolul Comisiei Europene în tot acest angrenaj de instituţii şi reguli supra-naţionale?

Comisia Europeană, sub pretextul protejării populaţiei de alimentele „nesigure”, a elaborat o serie de directive europene care, de fapt, legalizează folosirea culturilor O.M.G. Directivele sunt mai restrictive faţă de produsele alimentare O.M.G. decât cele din S.U.A., un exemplu fiind dat de faptul că producătorii de alimente modificate genetic sunt obligaţi să menţioneze pe etichetă felul produsului: natural sau modificat. Chiar şi aşa, măsura se aplică doar când proporţia modificărilor genetice depăşeşte un anume procent.

Aceste standarde nu fac altceva decât să repete, pe plan european, jocul Codex ce se desfăşoară pe plan mondial. Comisia Europeană devine o instituţie tutelară care, pentru a impune culturile O.M.G., pretinde că le va garanta calitatea şi siguranţa medicală. Suntem siliţi, aşadar, să dăm un gir necondiţionat instituţiilor europene, care ne învaţă ce este sănătos să mâncăm şi ce avem voie să cumpărăm.

Logica legitimării unor produse sau tehnici extrem de periculoase pentru om introduse prin intermediul directivelor europene de standardizare se regăseşte şi în alte cazuri, cum este cel al cipurilor RFID. În ciuda numeroaselor puncte de vedere critice venite din spaţiul european, Comisia Europeană a „recuperat” tehnica RFID prin reglementarea ei la nivel de directive şi regulamente europene. Printr-o astfel de tactică se încearcă adormirea opiniei publice, care trebuie să accepte că ce spune „Big Brother-ul” european este o garanţie suficientă pentru a considera o tehnică periculoasă, fie ea RFID sau O.M.G., drept inofensivă şi chiar necesară bunăstării omenirii.

Concluzii

Alimentele modificate genetic sunt adevărate bombe alimentare cu efecte adverse asupra oamenilor încă neştiute (având în vedere că sunt folosite doar de circa 15 ani). Ele sunt justificate de elitele mondialiste (conducătorii O.M.C., Codex Alimentarius, Comisia Europeană, şefii statelor europene) prin „combaterea foametei”, fiind descrise ca o soluţie miraculoasă la „pericolul suprapopulării planetei”. Acesta este un fals pericol, ce ţine de propaganda malthusiană care vede în sporul demografic o catastrofă şi consideră reducerea numărului de oameni de pe planetă un obiectiv necesar. Recent, un consilier al reprezentantului S.U.A. pe plan exterior, Hillary Clinton, declara: „Trebuie să facem ceva pentru micşorarea ratei natalităţii. Pământul nu mai poate suporta atât de mulţi oameni. În prezent, există aproximativ 6,5 miliarde de oameni pe întreg globul, iar populaţia este în continuă creştere. Trebuie să inventăm modalităţi noi de a raţionaliza apa şi de a multiplica sursele de hrană” (Nina Fedoroff, în Cotidianul).„Multiplicarea surselor de hrană” este tocmai industria O.M.G.!

Iată, aşadar, rolul lui Codex Alimentarius şi al directivelor europene legate de hrană:raţionalizarea apei şi a mâncării, înlocuirea alimentelor naturale cu cele modificate genetic. Despre filosofia malthusiană aflată în spatele acestor măsuri şi despre cum se încearcă eliminarea medicinei şi tratamentelor naturiste prin intermediul Codexului şi al U.E., vom scrie în numărul viitor al revistei.

Codex Alimentarius sau Cum devine naturalul nociv şi nocivul “sănătos”

Presa Ortodoxa nr. 7

În numărul trecut al revistei Presa Ortodoxă am descris mecanismele ce stau la baza Codex Alimentarius şi consecinţele aplicării sale globale. Pe scurt, am văzut că sub masca „standardizării” produselor alimentare dar şi a vitaminelor şi suplimentelor nutriţionale, Codex reprezintă un instrument coercitiv de controlare a producţiei şi comercializării de alimente, regulile sale fiind, practic, obligatorii prin asumarea lor de către Organizaţia Mondială a Comerţului. În prima parte am insistat mai mult asupra modului în care prin „standardele” Codex Alimentarius sunt promovate produse alimentare modificate genetic, observând că guvernul SUA şi Comisia Europeană sunt cei doi actori de talie mondială care promovează în mod agresiv organismele modificate genetic, în beneficiul marilor carteluri (cum este producătorul Monstanto) şi în dauna micilor fermieri. În articolul de faţă ne vom apleca la cealaltă faţetă a Codexului – anume, controlarea, discreditarea şi limitarea drastică a vitaminelor şi suplimentelor nutriţionale folosite ca mijloace alternative de tratament a diferitelor boli, dintre care unele foarte grave.

Standardele nocive ale Codex Alimentarius

O modalitate simplă de a surprinde adevăratele intenţii ale tuturor celor care ne promit că ne vor binele, dictându-ne ce să mâncăm, cum să ne comportăm, ce să credem şi, în ultima instanţă, ce să gândim,este să verificăm cât de mult corespund propriile declaraţii cu faptele lor. Astfel, atât oficialii care conduc Codex Alimentarius cât şi cei din Comisia Europeană declară că elaborarea de standarde şi regulamente privitoare la alimente, vitamine şi suplimente nutriţionale, se face atât pentru combaterea foametei cât şi pentru a ne proteja prin garantarea unor produse de calitate, sigure şi sănătoase. Care este însă realitatea?

În timp ce oficialii Codex consideră vitaminele şi suplimentele naturale potenţial dăunătoare pentru sănătatea noastră, elaborând, pentru aceasta, tehnici de „evaluare a riscului” pentru a limita folosirea lor, impun lumii întregi standarde conform cărora alimentele modificate genetic cu pesticide toxice sunt numai bune pentru sănătatea noastră.

Cu alte cuvinte, în accepţia oficialilor mondialişti, ne punem viaţa în pericol atunci când luăm cinci pastile de vitamina C, însă atunci când mâncăm porumb modificat genetic cu DDT (pesticid toxic care provoacă diabet, cancer, precum şi mari dereglări hormonale ce pot duce la naştere prematură, probleme legate de alăptare etc.) ne aflăm în siguranţă.

Ca să avem o viziune mai clară asupra efectelor standardelor Codex este util de menţionat şi faptul următor: conform Convenţiei de la Stockholm, tratat internaţional dedicat poluanţilor, au fost clasificate drept toxice şi propuse pentru eliminare totală din producţie un număr de nouă pesticide (aldrin, chlordan, dieldrin, endrin, heptaclor, Hexachlorobenzin, mirex, toxafin, Polichlorinat bifenils). Ei bine, prin intermediul standardelor Codex, şapte din aceste nouă pesticide categorisite drept „foarte toxice” şi propuse pentru eliminare din producţie sunt recuperate şi recomandate ca benefice în tratarea genetică a alimentelor!

Cât priveşte combaterea foametei, pesticidele şi, în general, organismele modificate genetic poluează grav ogoarele şi mediul înconjurător, nu numai prin faptul că pământul cultivat devine sterp, dar şi prin faptul că seminţele plantelor modificate polenizează, „contaminând” natura din jur. Aşadar, combaterea foametei se face, în viziunea Codex, prin îmbolnăvirea populaţiei, a pământului şi a florei.

Iată, aşadar, rolul adevărat al „standadelor” de calitate şi siguranţă elaborate de Codex Alimentarius…

Preluat: www.expunere.com

Vezi și www.standort-ludwigshafen.basf.de

Stațiunea legumicolă Buzău

Ramasi pe cont propriu din punct de vedere financiar, specialistii din cadrul Statiunii de Cercetare Legumicola Buzau reusesc, de ani de zile, sa dezvolte noi soiuri si hibrizi de legume, recunoscuti pentru rezistenta, dar si gustul lor. Roadele cercetarii buzoiene incep sa se simta inclusiv economic. Directorul SCDL Buzau afirma ca institutia pe care o conduce a reusit sa isi dubleze veniturile din seminte si sa isi majoreze de aproape 10 ori veniturile din rasaduri, din 2010.

„Bataia cea mai mare pe seminte este pentru hibrizii si soiurile care se cultiva in spatii protejate, cum este de exemplu pentru tomate Siriana. Am reusit sa ne dublam veniturile din seminte in ultimii ani, mai ales datorita acestui trend. In prezent, populatia doreste sa consume legume romanesti, care, chiar daca nu au o productivitate foarte mare, ca alte soiuri, au un gust aparte. Pe de alta parte, un salt si mai spectaculos l-am inregistrat la cererea pentru rasaduri de legume. Aici, veniturile au crescut din 2010 de aproape 10 ori. Avem o metoda speciala de ambalare a rasadurilor prin care le putem trimite in toata tara”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Dr. Ing. Vlad Constantin, directorul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Buzau.

Printre cele mai vandute seminte de catre SCDL Buzau se numara hibridul de tomata „Siriana”, „Buzau”, „Cristinica”, soiurile de fasole „Ioana”, „Menuet”, precum si soiul de ardei galben superior „Cosmin”.

„In general, reusim sa producem suficienta samanta conform vanzarilor. La unele soiuri exista un stoc suficient, la altele se termina si raman o serie de clienti pe liste de asteptare. Din pacate, trebuie sa recunosc faptul ca este o piata cam dezordonata. Nu reusim mereu sa avem contracte ferme. Se intampla sa ramanem si cu samanta in stoc. De exemplu, pentru varsa se intampla asa. Aceasta piata a scazut foarte mult. Problema este ca nu poti vinde samanta ramasa prea mult in stoc. In timp, germinatia scade si nu mai este buna acea samanta”, mai afirma Dr. Ing. Vlad Constantin.

In prezent, specialistii din cadrul Statiunii de Cercetare Legumicola Buzau lucreaza la noi hibrizi si soiuri de tomate si de vinete, care vor fi omologate si, ulterior, oferite spre vanzare. „Ne concentram asupra crearii unor soiuri care sa reziste la stresul termo-hidric, precum si sa aiba o rezistenta cat mai buna la boli. Cu toate acestea, nu exista planta care sa nu sufere atunci cand temperatura trece de 35 de grade Celsius”, explica Dr. Ing. Vlad Constantin.

Una dintre principalele probleme cu care se confrunta in prezent Statiunea de Cercetare Legumicola Buzau este lipsa unui sistem performant de irigatii. „Una dintre carentele cele mai mari pe care le avem este sistem de irigatii. Acesta e unul vechi, pe brazde, care necesita nivelari anuale, si care are nevoie si de oameni care sa ude. Nu s-a mai investit de zeci de ani. Am pierdut si terenuri”, mai spune directorul SCDL Buzau.

Portofoliul Statiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Buzau. numara peste 60 de soiuri si hibrizi omologati si brevetati. Mai mult decat atat, alte zeci de creatii de legume sunt in lucru, in diferite etape ale cercetarii.

Preluat: www.stiriagricole.ro

Adevărul din cutia de lapte

În plină criză europeană a laptelui, crescătorii de animale atrag din nou atenţia asupra laptelui procesat în România- este cumpărat din afara ţării după ce a fost deja procesat o dată. Autorităţile ştiu situaţia, dar nu pot face nimic. Legea europeană nu interzice acest lucru. Singura soluţie, spun fermierii, este schimbarea legii.

Problemele industriei lactatelor se răsfrâng asupra consumatorilor finali care cumpără lapte procesat de două ori şi nici măcar nu ştiu când se întâmplă acest lucru. Indiferent dacă aleg să cumpere lactate comercializate sub marca proprie a retailerilor sau produse de brand, de pe etichetă nu pot afla informaţii cu privire la provenienţa laptelui materie primă folosit şi nici măcar care este procentul de lapte praf utilizat, dacă este cazul. Cu toate acestea, autorităţile nu pot face nimic, pentru că totul este legal. Fermierii vor însă să schimbe legea. “În conformitate cu prevederile Anexei 1, pct 7.2 la regulamentul CE nr 835/004 cu modificările şi completările ulterioare, produsele lactate (care includ şi laptele de consum pasteurizat) pot fi obţinute din următoarele materii prime: lapte crud, care este supus unui tratament termic (pasteurizare), în unităţile de procesare a laptelui sau lapte tratat termic (pasteurizat), care este supus unei procesări ulterioare-unui nou tratament termic (pasteurizare), la nivelul unităţilor de procesare a laptelui”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Autorităţii Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit acestora, “laptele de vacă tratat termic (pasteurizat) provenit din import şi sau din state membre ale UE poate fi folosit, ca materie primă, în unităţile de procesare a laptelui, pentru obţinerea unor produse lactate (inclusiv lapte de consum pasteurizat), cu condiţia ca acesta să respecte: cerinţele privind tratamentul termic şi eficienţa pasteurizării respectiv obţinerea unei reacţii negative la testul fosfatazei alcaline; criteriile care se aplică laptelui de vacă tratat termic, care este utilizat pentru fabricarea altor produse lactate (respectiv numărul total de germeni să fie mai mic de 100.000/ml la 30 de grade Celsius)”

Ce lapte beau, de fapt, românii

“O statistică publicată de Consiliul Concurenţei dezvăluie că doar 63% din laptele de consum din supermarketuri şi hipermarketuri este românesc, 36% fiind importat din ţările UE şi 1% din statele din afara UE. Dacă se citeşte pe eticheta pungilor sau cutiilor de lapte “fabricat în România”, nu înseamnă că acesta provine de la vacile din România, ci doar a fost ambalat la noi”, se arată în expunerea de motive la proiectul de lege introdus anul trecut în circuitul legislativ şi care aşteapră acum dezbaterile din Camera Deputaţilor.

De ce se întâmplă acest lucru 

Privind în trecutul apropiat, contextul european, la care au contribuit pe rând embargoul impus de Rusia statelor membre, eliminarea cotelor şi reducerea cererii din China, face ca preţurile la porta fermierilor să fie tot mai mici, ceea ce slăbeşte puterea lor financiară. Unii chiar renunţă la acest business, ceea ce face ca, pe termen lung, producţiile să scadă pentru a lăsa loc importurilor. “Până nu vom avea o lege prin care să se reglementeze etichetarea produselor din lapte şi până nu vor exista norme clare despre laptele procesat care vine de afară, fermierii români vor avea tot mai multe probleme. Deja foarte mulţi colegi doresc să închidă. Sunt cozi la abator pentru un preţ de 2 lei pe kilogramul de bovină (în viu n.red)”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine (FCBR).

De altfel, efectele crizei laptelui se pot vedea şi în datele statistice. Potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, în perioada ianuarie-octombrie, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut faţă de perioada similară a anului trecut cu 8,8%.

Producţie fluctuantă, preţ pe măsură 

Un alt factor care contribuie la această situaţie se referă la faptul că, faţă de celelate state membre, România are particularitatea unei producţii de lapte fluctuante, cu supraproducţii şi subproducţii în acelaşi an. Iar acest lucru se răsfrânge în preţ. Nu în ultimul rând, în unele luni, producătorii locali nu sunt competitivi din punct de vedere al preţurilor comparativ cu fermierii din unele state europene, astfel că procesatorii pot ieşi în avantaj atunci când achiziţionează lapte din import.

Cum a evoluat preţul laptelui crud în România şi restul statelor UE

Controale ANSVSA la mărcile proprii ale magazinelor- 5% din probe aveau probleme

Autoritatea sanitar veterinară are un program anual de verificare a calităţii şi siguranţei laptelui pasteurizat, prin care analizează laptele de import pasteurizat destinat procesării ulterioare (analiză a activităţii fosfatozei alcaline, criteriu ce reflectă eficienţa tratamentului termic aplicat laptelui crud în ţară/unitatea de origine), numărul total de germeni, nivelul maxim de contaminanţi-aflatoxină M1, metale grele-plumb). În ceea ce priveşte laptele de import pasteurizat destinat comercializării directe, acesta este analizat (pentru determinarea criteriilor microbiologice de siguranţă a alimentelor) în urma controalelor efectuate de medicii veterinari care prelevează probe din depozite şi în unităţile de vânzare cu amănuntul.

Din datele ANSVSA remise ECONOMICA.NET, anul trecut Agenţia a realizat mai multe controale oficiale la hipermarketuri şi supermarketuri situate pe raza mai multor judeţe şi în Bucureşti. S-au luat 280 de probe de la diverse produse lactate (smântână, diferite tipuri de brânzeturi) comercializate sub brandurile proprii ale magazinelor respective, din care 5,7% au fost cu probleme. “În urma analizelor de laborator efectuate au fost obţinute rezultate necorespunzătoare în ceea ce priveşte conţinutul în grăsime în cazul a 16 probe de produse lactate. Nu au fost constatată utilizarea unor practici frauduloase-adică substituirea grăsimii din lapte cu grăsimi vegetale, la probele analizate”, au declarat oficialii ANSVSA.

Care sunt efectele asupra sănătăţii

Pasteurizarea este un proces termic care are drept scop eliminarea microorganismelor patogenice şi de a prelungi perioada de valabilitate a produselor. Cercetătorii sunt însă de părere că, prin încălzire, enzimele importante pentru organism sunt distruse. Calciul, fierul, fosforul din lapte sunt astfel primite doar în mica măsură de organism.

Preluat: www.economica.net

Ne omoară cu bună ştiinţă

Auzim de tot mai multe cazuri de cancer în jurul nostru, iar bolii acesteia îi cad victime inclusiv oameni care au dus o viaţă cumpătată şi s-au ţinut departe de tutun sau de alcool. Te întrebi de unde. Unul dintre răspunsuri se află în otrava nevăzută care ne este băgată în hrană.

Te fereşti să mănânci carne de porc, pentru că ştii că nu e bună pentru colesterol. Ţi se recomandă puiul, că e mai sănătos. Dar puiul, pentru a creşte pe repede-nainte, să fie bun de sacrificat după 40 de zile (ceea ce în bătătura ţăranului se întâmplă în câteva luni), e îndopat cu hormoni şi cu tot felul de chimicale. Dai copilului să mănânce piept de pui, că e slab şi bun, dar, din cauza hormonilor estrogeni, fetiţelor le apare menstruaţia cu câţiva ani mai devreme şi sunt expuse riscului de cancer uterin, iar băieţii se confruntă cu riscul de cancer mamar. Te gândeşti că mai sănătoasă e, totuşi, carnea de peşte. Numai că peştii mari (ton, cod) reţin metalele grele (plumb, mercur, cadmiu etc.), provenite de la poluare, iar acestea, ajunse în corpul nostru, se acumulează în rinichi, ficat, oase, creier şi duc la inevitabilul cancer. Peştii din crescătorii sunt şi mai periculoşi. Pangasiusul e considerat o adevărată otravă. Zici că e sănătos să mănânci somon, că are Omega 3? Somonul de crescătorie, cel care se găseşte de obicei în magazin, e chiar boală curată şi medicii sfătuiesc femeile gravide să se ţină departe de aşa ceva, aşa cum le sfătuiesc să nu fumeze. În carnea de somon de crescătorie ai parte de pesticide, de mercur, de dioxină, inclusiv de colorant (căci i se administrează colorant în hrană, să se obţină carnea roz).

Vrei să eviţi aceste pericole şi te gândeşti la o alimentaţie vegetariană? Nu ai rezolvat nimic. În afară de organisme modificate genetic, dai de pesticide sau de îngrăşăminte chimice. Ţi se spune că e bine să mănânci cât mai multă verdeaţă? Tocmai în frunză planta îşi face stocuri din azotaţii, nitraţii sau nitriţii cu care o alimentează agricultorii, pentru produse mari şi arătoase, pentru recolte record. Prin urmare, oricum ai da-o, nu ai scăpare. Otrava îţi este administrată lent, cu fiecare îmbucătură, şi va exista un moment critic în care corpul tău va ceda. Înainte de termen. Şi nu vorbim de cazuri izolate, ci de un fenomen generalizat. Prin urmare, nu sunt doar crime, ci e de-a dreptul genocid. Şi de ce toate acestea? Pentru ca unii să facă profituri uriaşe. Ne omoară, deci, ca să aibă ei un iaht în plus. Îi arătăm cu degetul pe cei care pornesc războaie? La fel de vinovaţi sunt cei care ucid omenirea lent. Nimeni nu-i pedepseşte nici pe unii, nici pe alţii, cu toţii sunt consideraţi nişte lideri, nişte învingători.

Preluat: http://adevarul.ro

Consumând produse românești

Piața liberă influențează economia; precupeții la loc de cinste, producătorii la margine de piață.

O raită prin piața agroalimentară nu strică nimănui, chiar și pentru mișcarea zilnică, benefică pentru sănătate. Dar la cumpărături majoritatea cetățenilor parte și de distracție. Mă plimb printre mesele pline, de fabricație pur românească, ciment mozaicat, model 1960 și ceva. Observ produsele, le „pipăi” cu privirea, le simt mirosul specific, aspectul, prospețimea și culoarea produsului pentru că aceasta este în mare măsură influențată de mineralului predominant din compoziția chimică a zarzavatului.

Mă opresc în fața unei mese, sunt convins fără dubii că mă aflu în fața unui „producător” autentic. După port, apreciez instant ca este din zona Amaradiei. Îndrăznesc să întreb, că tot nu se înghesuiau cumpărătorii ”De unde sunteți?”. Mă privește prietenos și-mi răspunde ”DinIșalnița domnule. Poftiți! Alegeți ce doriți și la preț ne înțelegem”. Mă uit la mâinile bătătorite de muncă și totuși îngrijite și la fața luminoasă ce nu trădează vreo urmă de falsitate. ”Le produceți în grădina proprie?”, continui eu mirosind o chită de leuștean care te îmbată cu mirosul pătrunzător de prospețime al pământului. ”Da domnule. Am o curte de 9 arii, dar anul asta ne-a secat fântâna de la secetă și e cam slabă producția”.

Cu ochiul de merceolog, văzusem cauza pentru care produsul autohton nu este atât de „comercial” ca cel expus de precupeții ce domină piața, pe la care trecusem ceva mai devreme. Pătrunjelul lor nu mirosea a pătrunjel, morcovul lor nu era atât de dulce, îmbrăcămintea lor, „made in Turkey” (ca și produsele) atrăgeau totuși gospodinele neexperimentate sau neglijente cu sănătatea familiei. ”N-are lumea bani domnule”, spune ca pentru sine cu obidă, ișelniceanca. „N-are cumpărătorul, n-avem nici noi. Muncim mai mult degeaba, din obișnuință, să nu ne lenevim” continuă ea.

Se apropie o doamnă, care se oprește în fața tarabei. Alege fără vre-un cuvânt câteva legături din fiecare produs. Era și o plasă cu păstăi de fasole verde. Ia o păstaie, o rupe, o miroase, studiază cu atenție secțiunea și întreabă, după ce umple două sacoșe cu fasolea, la care mai înainte o altă gospodină se cam strâmbase, ”Cât costă totul?”. ”Doar 18 de lei doamnă” vine răspunsul țărăncii. Doamna îi întinse 20 și refuză restul. Nu mă pot abține și remarc ”Vă pricepeți doamnă.Felicitări!” Se uită la mine și la aparatul de filmat agățat de gât și-mi răspunde zâmbind ”Nornal, sunt medic!”

Preluat: http://reporter24.ro